Franța, țara considerată a fi paradisul lactatelor, se clasează pe locul trei în topul țărilor
În acest moment, Franţa deţine aproximativ 1000 de sortimente diferite de brânzeturi, inclusiv brânzeturi moi, brânză cu mucegai, brânzeturi presate sau fierte.
Este a treia mare producătoare de brânză, după Statele Unite și Germania, așa cum relevă un clasament FAO.
Iată câteva nume celebre de bânză franțuzească, în ordine alfabetică, de la A doar până la F …
Abodance Chabichou du Poitou
Aisy Cendre Comte
Aisy Cendre Coulommiers
Beaufort Doux de Montagne
Bleu de Gex Edel de Cleron
Bleu d’Auvergne Epoisse
Brie Etorki
Brie Fougerus Fourme D’Ambert
Brillat Savarin Fromage D’Affinois
Camembert
Caource
Cancoillote
Cantal
Să aflăm câteva detalii despre trei tipuri de brânză franțuzească, Brânza Brie, Camembert și Roquefort.
Brânza Brie
Este o brânză moale acoperită cu mucegai alb, a cărei denumire provine de la provincia franceză Brie. Cu o aromă fină de fructe,este numai bună pentru sosuri și fondue.
Mare atenție în momentul achiziționării ,dacă are o coajă maronie și lipicioasă, ea a expirat.
Branza brie este făcută din lapte de vacă și poate fi servită în multe feluri, de la simple sandwich-uri la deserturi cu fructe.
Brâna Brie își are originile în secolul al XIII-lea, unde era fabricată, în apropiere de Paris. Există totuși o legendă din secolul al VIII-lea care spune că împăratul Charlemagne a degustat această brânză într-o mănăstire din Reuil-en-Brie și a fost foarte impresionat de acest produs cremos și aromat. Se consideră că prima dată brânza Brie a fost fabricată în sudul Franței, în Seine-et-Marne, însa Brie a devenit cu timpul o brânză internațională.
Brânza Brie este albicioasă și are un miez rotofei și lucios. Aroma sa este una ușor picantă și fructată.
Poți folosi brânza Brie într-un platou cu brânzeturi și fructe. De asemenea, aceasta este foarte potrivită pentru sandwich-urile cu carne de vită. Cea mai potrivită paine pentru Brie este pâinea crocantă. De asemenea, poți folosi și biscuiți din făină integrală.
În cazul în care vrei să o servești alături de o băutură, alege un vin Sauvignon Blanc sau o șampanie.
Pentru a o depozita corespunzător, împacheteaz-o în hârtie și pune-o în frigider. Înainte de a o servi, scoate-o din frigider și las-o până când ajunge la temperatura camerei.
Camembert
Brânza fermentată, moale, grasă, preparată din lapte de vacă, Camembert conține multe substanțe nutritive și este bogată în proteine și vitamine.
Brânza camembert este una dintre cele mai cunoscute tipuri de brânzeturi franțuzești. Produsul provine din Normandia, din satul Camembert, în partea nord-vestică a Franței. Aici aceasta se produce din secolul al XVIII-lea, fiind obținută din lapte de vacă.
Brânza Camembert este moale și bombată. Daca pielița este tare sau crăpată, ai în față o brânză care nu s-a maturizat suficient. Într-un astfel de caz este recomandat să nu o cumperi.
Când este tăiată, miezul trebuie să se prelingă ușor, fără a fi însă foarte lichid. Acesta are o culoare gălbuie și un gust ușor sărat.
Camembert-ul poate fi folosit în multe feluri în bucătarie, de la aperitive, salate sau sandwich-uri la deserturi . Brânza poate fi servită pe pâine, în special pe baghetă. Fiind o brânză moale, cremoasă aceasta poate fi ușor întinsă pe pâine. De asemenea, ea se potrivește în platourile cu fructe și nuci.
Una dintre calitățile Camembert-ului constă în faptul că are un gust bun, dacă este servită la temperatura camerei. De aceea, Camembert este o brânză care poate fi aleasă când faci un picnic afară. Căldura ajută ca aroma brânzei să se simtă mai bine.
Ea se servește întotdeauna tăiată felii sau în triunghiuri și poate fi consumată în orice perioadă a anului alături de un Merlot, Pinot Noir sau Fetească Neagră.
Roquefort
Obținută din lapte de oaie și având în componență mucegai albastru, se maturează încet în peșterile ventilate natural, cu temperaturi constante atât iarna, cât și vara. Pentru tăierea ei a fost inventat un cuțit special numit la roquefortaise.
Se servește ca atare, sau alături de nuci și miere.
Roquefort vine din Corsica, din zona orașului Roquefort sur Soulzon.
Laptele provine de la oile care pasc pe platourile înalte ale Pirineilor Francezi și sunt mulse de doua ori pe zi, din ianuarie până în august.