Ingrediente
Blat
- 5 albuşuri
- 2 gălbenuşuri
- 6 linguri zahăr
- 3 linguri de făină
- 3 linguri migdale măcinate
- un praf de sare
Crema cu alune de pădure
- 3 gălbenuşuri
- 3 linguri de zahăr
- 1 lingură ness
- 150 ml lapte
- 3 linguri de alune de pădure măcinate
- 100 g unt
Cremă pe bază de frişcă
- 200 ml frişcă
- 150 ml smântână
- 2 linguri zahăr
- 1 plic gelatină
Pentru ornat
Krantz din 7 linguri de zahăr şi 3 linguri de alune de pădure măcinate.
Bomboane de ciocolată, ciocolată rasă sau figurine din ciocolată.
Mod de pregătire
Blat
Batem albuşurile cu un praf de sare până când obţinem o spumă fermă, adăugăm apoi zahărul şi continuăm să mixăm. Adăugăm şi cele două gălbenuşuri. Cernem făina şi împreună cu alunele măcinate le adăugăm treptat în spumă. Omogenizăm prin mişcări uşoare de jos în sus.
Turnăm compoziţia într-o formă de tort, 26 cm, tapetată cu hârtie pentru copt. Punem tava în cuptorul preîncălzit. Temperatura de coacere trebuie să fie una moderată iar spre sfârşit destul de mică. Timp de coacere 30-35 de minute. Facem proba cu scobitoarea.
Crema cu alune de pădure
Amestecăm 3 gălbenuşuri cu zahărul şi nessul.
Adăugăm treptat laptele. Punem vasul pe un foc mic.
Fierbem compoziţia 5-6 minute până când începe să se îngroaşe, amestecăm permanent. Consistenţa seamănă cu o smântână. Lăsăm crema să se răcească complet. Adăugăm 100 g unt la temperatura camerei şi omogenizăm totul foarte bine. Mai adăugăm şi 3 linguri de alune de pădure măcinate.
Crema pe bază de frişcă
Batem frişca, adăugăm zahărul şi smântâna. Omogenizăm foarte bine. Adăugăm gelatina.
Krantz
Punem 7 linguri de zahăr într-un vas pe un foc mic. Când zahărul s-a topit şi are o culoare uşor închisă adăugăm alunele măcinate. Turnăm compoziţia pe o hârtie cerata unsă cu puţin ulei. Lăsăm să se răcească. În final spargem zahărul într-un mojar sau cu robotul de bucătărie.
Tăiem blatul în două. Baza va fi partea superioară a blatului. Punem jumătate din crema de alune. Presărăm alune peste cremă.
Punem jumătate din crema de frişcă, apoi punem a doua parte din crema de alune. Aşăzăm deasupra cremei foaia de blat.
Îmbrăcăm tortul cu crema de frişcă. Tapetăm totul cu krantz. Ornăm cu ciocolată.