TORTURI

Tort cu ciocolată și mascarpone

IMG_20200404_094706 (2)

IMG_20200404_195606 (2)

INGREDIENTE

Blat de tort cu cacao

  • 6 albușuri
  • 6 galbenușuri
  • 30 g cacao (3 linguri)
  • 180 g făină
  • 1/2 pliculeț praf de copt
  • 200 g zahăr
  • 4 linguri apă rece
  • 4 linguri ulei
  • un praf de sare

Cremă de ciocolată cu mascarpone

  • 100 g ciocolată neagră
  • 150 g ciocolată cu lapte
  • 500 g mascarpone
  • 4 linguri zahăr pudră
  • 250 ml smântână pentru frișcă
  • 2 esențe rom

Glazura de ciocolată

  • 100 g ciocolată neagră
  • 100 ml smântână pentru frișcă

Pentru însiropat – sirop (apă cu zahăr caramelizat) și rom

Decor – cicoolată răzuită

MOD DE PREPARARE

Blat:

Batem albușurile spumă și adăugăm treptat zahărul și batem în continuare până când se face ca o bezea. Punem sarea peste gălbenușuri, le mixem cu uleiul (punem treptat), apoi punem treptat apa. Compoziția de gălbenușuri punem în trei tranșe peste albușurile bătute. Amestecăm de jos în sus. Punem făina, praful de copt și cacao în ploaie, să fie cernută, foarte ușor amestecăm de jos în sus. Tapetăm cu hârtie pentru copt, o tavă cu margine detașabilă de 22 cm. Turnăm compoziția și-l punem în cuptorul preîncălzit la 200 C pentru 10 minute, apoi pentru încă 25 minute la 180 C. Lăsăm blatul să se răcească și abia apoi îl scoatem din formă. Tăiem blatul în trei părți(în poză nu am prins și a treia parte).

Crema cu ciocolată și mascarpone

Amestecăm crema de brânză mascarpone cu cele patru linguri de zahăr pudră.

IMG_20200403_192631IMG_20200403_192736

Punem la topit pe baia de abur, ciocolata neagră și ciocolata cu lapte.

Amestecăm ușor cu crema mascarpone, adăugăm treptat puțin câte puțin. Ciocolata topită să o luați de pe aburi, după ce s-a topit și urmează adăugarea cremei de mascarpone.

IMG_20200403_193615IMG_20200403_193739 (2)

Mixăm smântâna pentru frișcă. Nu este nevoie să adăugăm zahăr.

IMG_20200403_194650 (2)

Punem frișca peste cremă și o amestecăm ușor.

Glazura

Încălzim smântâna pentru frișcă, să nu-l fierbeți, doar să o încălziți bine. Adăugăm ciocolata mărunțită, amestecăm până când se topește ciocolata. Lăsăm la răcit.

Finalizarea tortului

Asamblarea tortului. Pentru însiropare, 200 ml sirop din apă și zahăr ars și 2 fiole rom. Tăiem blatul de tort cu cacao în trei părți egale. 

IMG_20200403_195210

Punem primul strat în forma de tort în care l-am copt.

IMG_20200403_195254

Însiropăm blatul și punem jumătate din cantitatea de cremă, apoi punem al doilea star de blat, însiropăm și punem și restul de cremă în final punem și al treilea strat de blat și însiropăm. Lăsăm tortul la rece peste o noapte.

Înainte să folosiți crema, puneți deoparte 4-5 linguri de cremă pentru a doua zi, este necesar pentru a îmbrăca tortul cu cremă.

Îndepărtăm marginea formei de tort. Nivelăm marginile tortului și deasupra cu crema păstrată. Înainte de utilizare, crema trebuie scoasă de la frigider cu cel puțin 20 de minute mai repede.

Turnăm glazura călduță, să nu fie fierbinte.

IMG_20200404_094300 (2)

Presărăm ciocolată răzuită.

Se mai lasă la rece încă 4-5 ore.

IMG_20200404_195824

IMG_20200404_195828 (2)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *