Prajitura din copilaria mea. In anii 80′ costa 2,50 lei :)))) si acum ii stiu pretul. O prajitura foarte, foarte buna, usor amaruie. Pofta buna! P.S. Este pentru prima oara cand fac aceasta minune de prajitura, mai am de lucru la aspect, dar gustul a fost divin!
Ingrediente
- Ingrediente pentru 12-14 indiene (depinde de marimea formei)
- Reteta coji:
- 5 oua
- 100 g zahar
- 125 g faina
- sare
- Reteta sirop:
- 250 ml apa
- 200 g zahar tos
- 2 esente rom
- Reteta glazura de ciocolata:
- 8 linguri cu varf zahar pudra
- 4 linguri cacao
- 5 linguri apa
- 50 g unt
- 2 esente de rom
- Pentru umplutura:
- 300 g frisca
Mod de preparare reteta
Pregatire coji:
Omogenizam galbenusurile cu zaharul pana cand obtinem o compozitie spumoasa, deschisa la culoare.
Batem spuma foarte tare din albusuri, adaugam putina sare. Apoi unim cele doua compozitii cu o paleta, miscari usoare de jos in sus, adaugam si faina in ploaie. Mare grija sa nu distrugem volumul spumei.
Ungem formele cu ulei si tapetam cu faina.
Portionam compozitia in mod uniform in forme. Punem formele in cuptorul preincalzit. In primele 5 minute focul trebuie sa fie mai puternic, apoi inca 10-15 minute la foc mai mic pana cand cojile capata o culoare aurie.
Lasam cojile sa se raceasca.
Pregatirea siropului:
Fierbem apa cu zaharul (5-6 minute), oprim fierberea si adaugam esentele de rom.
Pregatirea glazurii de ciocolata:
Amestecam zaharul pudra cu cacao si apa, lasam sa dea in clocot o singura data. Oprim fierberea si adaugam untul si esentele. Lasam glazura sa se raceasca putin dar avem grija sa nu se intareasca.
Taiem cojile in doua.
Insiropam foarte bine ambele jumatati.
Pe baza cojii punem frisca din belsug.
Coaja superioara o ungem sau o inmuiem in glazura. Dupa ce glazura se mai intareste, asezam cojile superioare peste baza si le apasam putin pentru a se lipi de frisca.
Delicioase. Pup si seara buna!
Multumesc, te pup si eu!!!